BERÍLIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, puțin răspîndit în natură, folosit în aliaje (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici) și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, în 1786. Vezi definitia »

GRIJULÍU, -ÍE, grijulii, adj. (Despre ființe și manifestările lor) Plin de atenție, de grijă față de cineva sau de ceva; atent, grijnic, grijitor; prudent, prevăzător. ♦ (Reg.) Îngrijit, ordonat. [Var.: (reg.) grijulív, -ă adj.] – Din bg. griliv. Vezi definitia »

PALUDÁRIU s. n. recipient, bazin pentru creșterea animalelor amfibii. (< fr. paludarium) Vezi definitia »

Tramvaiu este sursa cu care circula unii omeni. Vezi definitia »

Burghiu pentru filetat găuri,(germ. ghewinde=filet, plus Borte=gaură, sinonim tarod Vezi definitia »