dáună (dáune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager. Vezi definitia »

STRATAGÉMĂ, stratageme, s. f. 1. Procedeu întrebuințat în război pentru a înșela și a surprinde pe inamic. 2. Șiretlic, vicleșug, tertip. – Din fr. stratagème. Vezi definitia »

LIMFOCITÓZĂ s. f. creștere anormală a numărului limfocitelor dintr-un lichid al organismului. (< fr. lymphocytose) Vezi definitia »

nioágă s.f. (reg.) 1. om murdar, neîngrijit. 2. cal neputincios, slab, urât; mârțoagă. Vezi definitia »

zéndă s. f., g.-d. art. zéndei Vezi definitia »