DENOMINATÍV, -Ă adj. Care denumește. // s.n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un nume. [< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus]. Vezi definitia »

COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. Vezi definitia »

ZLOBÍV, -Ă, zlobívi, -e, adj. (Var.) Zglobiu. (cf. zglobiu) Vezi definitia »

CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. Vezi definitia »

DETERMINATÍV, -Ă adj., s.n. (Gram.) Determinant. ◊ Adjectiv determinativ = adjectiv pronominal care determină un substantiv. [Cf. fr. déterminatif, it. determinativo]. Vezi definitia »