scoábă (-be), s. f. – 1. Nișă, firidă. – 2. Adîncitură, zănoagă. – 3. Daltă, cosor. – 4. Gură de broască la ușă, belciug, parte de broască în care intră zăvorul. – 5. Cîrlig, crampon. – 6. (Arg.) Brici de bărbierit. Sl. skoba (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 332; Conev 63), cf. bg. skob, sb., slov., rus. skoba, mag. szkaba. – Der. scobi, vb. (a găuri, a săpa; a goli, a curăța; a decolta; a grava, a sculpta; refl., a-și curăța nările, dinții, urechile; refl., a se scărpina în cap); scobitoare, s. f. (bețișor de scobit în dinți; Arg., baston; bețișor de curățat pipa); scobitură, s. f. (gaură); scobîrli (var. Banat scorbeli), vb. (a scurma, a scormoni); scob, s. n. (canal prin care trece măcinișul), probabil prin confuzie cu scos. Cf. scofală. Vezi definitia »

peunaríță, peunaríțe, s.f. (reg.) păuniță. Vezi definitia »

ZĂCĂTÚRĂ, zăcături, s. f. (Reg.) Loc de odihnă pentru vite; zăcătoare (4), staniște. 2. Rachiu sau vin depozitat într-o zăcătoare (II 1). – Zăcea + suf. -ătură. Vezi definitia »

TEHNOSTRUCTÚRĂ s.f. Categorie socială alcătuită din tehnicieni, specialiști în domeniul organizării și conducerii. [< tehno- + structură]. Vezi definitia »

RÓZĂ s. f. 1. trandafir. ♦ a sta pe ĕ = a se găsi într-o situație favorabilă. ♦ ă vânturilor = cerc, cu direcțiile punctelor cardinale și gradațiile lor intermediare. 2. (herald.) stilizarea florii de măceș cu cinci petale în jurul unui bumb central (stigmat) și cinci sepale ascuțite între petale. 3. gen special de șlefuire care se dă diamantului. (< fr. rose, lat., it. rosa, germ. Rose) Vezi definitia »