cúpă (cúpe), s. f. – 1. Blid, vas de lemn. – 2. Cană. – 3. Pahar. – Mr. cupă. Lat. cŭppa (Pușcariu 450; Candrea-Dens., 449; REW 2409; DAR), cel puțin cu primele sensuri ale cuvîntului; ultimul ar putea fi un împrumut din ngr. ϰοῦπα, alb. kupë (Philippide, II, 639), bg., sb., rut., tc., mag. kupa (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 322; Berneker 645; DAR), care se trag din același cuvînt lat. Din ngr. provine și cupă, s. f. (inimă, la jocurile de cărți). – Der. cupar, s. m. (paharnic, dregător al palatului domnesc însărcinat cu servirea vinului; primea darea numită cotărit); cupărie, s. f. (îndeletnicirea de paharnic); cupăresc, adj. (propriu paharnicului). Vezi definitia »

EVOLÚTĂ s. f. 1. (mat.) curbă loc geometric al centrelor de curbură ale unei curbe date; desfășurată. 2. (bot.) organ răsucit spre partea dorsală. (< engl. evolute, germ. Evolute) Vezi definitia »

ȘTACHÉTĂ s. f. 1. bară subțire orizontală, peste care trebuie să sară sportivii. 2. (fig.) nivel de calitate a ceva. (< germ. Staket) Vezi definitia »

PLASTISFÉRĂ s. f. zonă internă a litosferei, din roci plastice. (< plasti²- + -sferă²) Vezi definitia »

MONÁDĂ s.f. 1. Termen folosit de diverși filozofi pentru desemnarea celei mai simple unități indivizibile materiale sau spirituale din care ar fi alcătuită lumea. 2. Organism inferior, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. [Cf. fr. monade, germ. Monade < gr. monas – unitate]. Vezi definitia »