ZOOGENÍE s. f. studiu al dezvoltării animalelor. (< fr. zoogénie) Vezi definitia »

VITAMINOLOGÍE s.f. (Med.) Studiul vitaminelor. [< fr. vitaminologie]. Vezi definitia »

ARGUMENTÁȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [Var.: (înv.) argumentațiúne s. f.] – Fr. argumentation (lat. lit. argumentatio, -onis). Vezi definitia »

LEUCOPATÍE s.f. (Med.) Vitiligo. [Gen. -iei. / < fr. leucopathie, cf. gr. leukos – alb, pathos – boală]. Vezi definitia »

tămîie, s. f. – 1. Substanță rășinoasă, oliban. – 2. Lingușire. – 3. (Arg.) Plictiseală, urît, lehamite. – Var. Banat tămîńe. Mr. θimnamă, megl. tămǫnă. Gr. θυμιάμα (Miklosich, Fremdw., 133; Roesler 577; Murnu 54; REW 8722, prin intermediul lat. thymiama (Tiktin) probabil trecut la *thym(i)anea (Candrea), cf. v. sard. timangia (Azlori 322), logud. timanza, v. fr. timoine. Der. directă din gr., sau din sl. timijanŭ, cf. bg., slov. temjan, sb., cr. tamjan, mag. tömjén (Cihac, II, 400; Conev 109), nu este posibilă fonetic. Der. tămîier, s. m. (ienupăr, Iuniperus communis); tămîier, s. n. (vas de tămîiat); tămîierniță, s. f. (vas de tămîiat); tămîietoare, s. f. (vas de tămîiat, femeie care tămîiază, bocitoare); tămîioară, s. f. (violetă, Viola Jooi, Viola odorata); tămîios, adj. (cu gust aromat; parfumat, muscat); tămîioasă, s. f. (viță de vie care produce struguri aromați; vin muscat); tămîiță, s. f. (plantă, Chenopodium ambrosioides; Ch. botrys); tămîia, vb. (a răspîndi fum de tămîie; a linguși); tămîiat, adj. (afumat cu tămîie; cherchelit, băut); tămîietor, s. m. (lingușitor). Vezi definitia »