MERTÍC, mertice, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale, egală cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plată în natură (sau în bani) care se lua la mori pentru măcinat; p. restr. rație, porție de mâncare. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bătaie. [Pl. și: merticuri] – Din magh. mérték. Vezi definitia »

NEPTÚNIC, -Ă, neptunici, -ce, adj. (Despre terenuri, roci) Format prin sedimentare sub acțiunea apei; neptunian. – Din germ. neptunisch. Vezi definitia »

ITÁLIC, -Ă, italici, -ce, adj. 1. Care aparține Italiei antice, privitor la Italia antică. 2. (Despre caractere tipografice; și substantivat, f.) Cursiv. – Din fr. italique, lat. italicus. Vezi definitia »

ANISTÓRIC, -Ă, anistorici, -ce, adj. Care este situat în afara realităților concret-istorice. – An³- + istoric. Vezi definitia »

CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce. adj. De cromolitografie; obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. Vezi definitia »