ARMONÍE¹, armonii, s. f. 1. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg; acord, concordanță. ♦ Bună înțelegere. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie). ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură. 2. Concordanță fonică între sunetele unui acord. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile în compoziție. – Fr. harmonie (lat. lit. harmonia). Vezi definitia »

MACROFOTOGRAFÍE s. f. fotografiere a obiectelor mici, care dă o imagine mai mare decât în realitate. (< fr. macrophotographie) Vezi definitia »

TRIGAMÍE s.f. Situație în care se găsește un om trigam. [Gen. -iei. / < fr. trigamie]. Vezi definitia »

CRIERGÍE s.f. (Geol.) Acțiune a înghețului asupra solului și rocilor de suprafață. [Gen. -iei. / < fr. cryergie, cf. gr. kryos]. Vezi definitia »

TELEFONÍE s. f. transmitere la distanță a vorbirii cu ajutorul telefoanelor. (< fr. téléphonie) Vezi definitia »