COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance. Vezi definitia »

chímă (-me), s. f. – Germen, sămînță. Sb. kima (DAR) sau din germ. Keim, prin intermediul săs. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Înainte, Philippide, Principii, 138, încercase să-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciumă) ipoteză acceptată de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimiță, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvîntul anterior (Bogrea și DAR îl explică prin numele unui personaj popular în trecut datorită șotiilor sale; nu este însă posibil să se aplice diavolului numele unui personaj real, și nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimiță, astfel încît este de presupus că acesta din urmă este o simplă poreclă). Vezi definitia »

odráslă (odrásle), s. f. – 1. Vlăstar, lăstar. – 2. Mlădiță, fiu. Sl. otrasli „germen” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 225; Conev 50). – Der. odrăsli, vb. (a germina, a lăstări, a da mlădițe). Vezi definitia »

CLACHÉTĂ, clachete, s. f. Dispozitiv de semnalare folosit în filmările sincrone, care indică locul ocupat de scena respectivă în ansamblul filmului. – Din fr. claquette. Vezi definitia »

SCIÉNTICĂ s. f. Disciplină care studiază știința ca fenomen social, dezvoltarea și structura acesteia, organizarea, locul și rolul ei în societate; scientologie. [Pr.: sci-en-] – După lat. scientia. Vezi definitia »