Definita cuvantului chimă
chímă (-me), s. f. – Germen, sămînță. Sb. kima (DAR) sau din germ. Keim, prin intermediul săs. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Înainte, Philippide, Principii, 138, încercase să-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciumă) ipoteză acceptată de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimiță, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvîntul anterior (Bogrea și DAR îl explică prin numele unui personaj popular în trecut datorită șotiilor sale; nu este însă posibil să se aplice diavolului numele unui personaj real, și nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimiță, astfel încît este de presupus că acesta din urmă este o simplă poreclă).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu chimă
ATMOSFÉRĂ s. f. 1. strat de aer care înconjură unele corpuri cerești. 2. masă de gaze aflată într-un spațiu în care se produce o reacție fizico-chimică. 3. (fig.) stare de spirit; mediu, cadru, ambianță. 4. unitate de măsură a presiunii. (< fr. atmosphère, gr. atmoosphaira) Vezi definitia »
INCOHERÉNȚĂ s. f. v. incoerență. Vezi definitia »
rínglă (-le), s. f. – Zăvor, cheie de tipar. Germ. Ringel „brățară, inel”. Vezi definitia »
hâltiúgă s.f. (reg., înv.) mâncare proastă, fără gust; lături. Vezi definitia »
RETICULÍTĂ, reticulite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului reticular. – Din fr. réticulite. Vezi definitia »