CONCERTÁNT, -Ă adj. Care concertează, care cântă un concert. ◊ Gen concertant = gen muzical dezvoltat în sec. XVII-XVIII ca urmare a perfecționării instrumentelor și a apariției concertului; domeniu de manifestare a virtuozității instrumentale întruchipate de un solist acompaniat de restul ansamblului; simfonie concertantă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au rolul dominant în orchestră; voce concertantă = voce principală într-un cor. [Cf. it. concertante, fr. concertant]. Vezi definitia »

AMÁNT, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care are relații intime de dragoste cu cineva în afara căsătoriei; ibovnic. 2. Persoană care iubește și este iubită la rândul ei de altă persoană de sens contrar. [< fr. amant, cf. it. amante, lat. amans, amantis]. Vezi definitia »

RUDIMÉNT s.n. 1. (Biol.) Organ abia vizibil, în formare sau nedezvoltat; început. 2. (Fig.; de obicei la pl.) Elementele prime ale unei teorii, ale unei arte etc. [Pl. -te, -turi. / < fr. rudiment, lat. rudimentum]. Vezi definitia »

ELEGANT la opt sute și un pol, la patru ace, la țol festiv, țigluit. Vezi definitia »

OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr. occupant. Vezi definitia »