ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes. Vezi definitia »

ZEN s.n. Sectă budistă din Japonia care se bazează pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnică specială de meditație filozofică, menită să stimuleze concentrarea gândirii. (din fr. zen) Vezi definitia »

BERGEN [baérgan], oraș în SV Norvegiei, port la Oc. Atlantic; 211,2 mii loc. (1989, cu suburbiile). Șantiere navale. Siderurgie, prelucrarea petrolului, ind. electrotehnică, textilă și alim. Export de pește. Universitate. Muzee. Palatul Haakonshallen (sec. 13), catedrală (sec. 13). Vezi definitia »

MONOXÉN, -Ă adj. (despre paraziți) care trăiește numai pe o singură gazdă. (< fr. monoxène) Vezi definitia »

TRIGÉMEN, trigemeni, adj. (În sintagma) Nerv trigemen = a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori. – Din it. trigemino (după gemen). Vezi definitia »