SPÁȚIU s.n. 1. Formă fundamentală a existenței materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele existente concomitent. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ◊ (Mil.) Spațiu de siguranță = distanța minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei așezări. ♦ Distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (Mat.) Mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem. [Pron. -țiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

Sursa: DN