odấrjă, odârji, s.f. (pop.) coadă la îmblăciu. Vezi definitia »

cópcă (-ci), s. f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire). Vezi definitia »

TABULOGRÁMĂ s.f. Document în care se imprimă la mașinile de calculat rezultatele obținute. [< fr. tabulogramme]. Vezi definitia »

MONOXÍLĂ s.f. Ambarcație făcută dintr-un trunchi scobit. [< fr. monoxyle, cf. gr. monos – unic, xylon – lemn]. Vezi definitia »

ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I.1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II.1. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science). Vezi definitia »