RETÉNȚIE s.f. 1. Reținere, oprire. ♦ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de funcționare a unor glande cu secreție internă, constând în dificultatea sau în imposibilitatea de a elimina materiile lor de excreție. 3. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale; reținere a apei în astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retențiune s.f. / cf. fr. rétention, lat. retentio]. Vezi definitia »

OPILÁȚIE s.f. (Med.) Obstrucție. [Gen. -iei. / < fr. opilation]. Vezi definitia »

STEREOMICROSCOPÍE s. f. tehnica observației la stereomicroscop. (< fr. stéréomicroscopie) Vezi definitia »

TAHISISTOLÍE s.f. (Med.) Accelerare (anormală) a sistolelor cardiace. [Gen. -iei. / < fr. tachysystolie]. Vezi definitia »

FEROTERAPÍE s. f. folosirea fierului în tratarea unor afecțiuni provocate de diminuarea pigmenților pielii. (< engl. ferrotherapy) Vezi definitia »