ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el. Vezi definitia »

vânturél¹ (șoim, erou) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii Vezi definitia »

scăunicél, scăunicéle, s.n. (înv. și reg.) scaun mic; scăunel, scăunaș. Vezi definitia »

OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ. Vezi definitia »

EMPIOCÉL s.n. (Med.) Tumoare purulentă. [< fr. empyocèle, cf. gr. en – în, pyon – puroi, kele – tumoare]. Vezi definitia »