Definita cuvantului oțel
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu oțel
NĂSTURÉL, năsturei, s. m. 1. Diminutiv al lui nasture; năsturaș. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina târâtoare, cu flori mici. albe, grupate în inflorescențe bogate, întrebuințată ca salată și ca plantă medicinală (Nasturtium officinale). – Nasture + suf. -el. Vezi definitia »
ȘTÉMPEL, ștempele, s. n. 1. (Tipogr.) Vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă. 2. (Reg.) Pecete, ștampilă. – Din germ. Stempel. Vezi definitia »
TRAHEOCÉL s.n. (Med.) Tumoare gazoasă a gâtului. [< fr. trachéocèle]. Vezi definitia »
MIOCÉL s.n. (Med.) Hernie musculară. [< fr. myocèle, cf. gr. mys – mușchi, kele – hernie]. Vezi definitia »
ANGHEL, Dimitrie (1872-1914, n. Turnu Severin), scriitor român. Poet simbolist, cîntăreț al florilor și al peisajului marin („În grădină”, „Fantazii”); proze lirice, metaforice și fanteziste („Fantome”, „Oglinda fermecată”). În colab. cu Șt. O. Iosif, versuri umorist-satirice („Caleidoscopul lui A. Mirea”), lucrări dramatice („Legenda funigeilor”, „Cometa”). Traduceri. Vezi definitia »