ROCOCÓ adj. inv. stil ~ (și s. n.) = stil de ornamentație în arhitectură și arta decorativă din sec. XVIII, de origine franceză, care urmează barocului, printr-o deosebită bogăție a decorului, prin tendința spre asimetrie și spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. ◊ (p. ext.) demodat și puțin ridicol. (< fr. rococo) Vezi definitia »

DECÓ v. art deco. [Dicționar ortografic] Vezi definitia »

CARCO, Francis (pseud. lui François Carcopino-Tusoli) (1886-1958), scriitor francez. A relatat, în limbaj argotic, rătăcirile unor personaje aparținînd lumii interlope și și a evocat boema artistică („Prietenul pictorilor”, „Jésus la Caille”). Vezi definitia »

TORACO- v. torace [în DN]. Vezi definitia »

ART DECÓ subst. Stil în design, popular între anii 1920 și 1930, caracterizat, în special, prin contururi scoase în evidență, forme geometrice și zigzagate și întrebuințarea de noi materiale, precum plasticul. [Pr. fr.: ar(t) decó] (din fr. art déco, din Exposition Internationale des Arts Décoratifs et Industriels Modernes = expoziție internațională de artă decorativă și industrială modernă, organizată la Paris, în Franța, în 1925; cf. engl. art deco) [Cuvinte străine (recent intrate în limbă), pp. 1046-1052; def., et. MW] Vezi definitia »