CIOÁCĂ, cioace, s. f. (Reg.) Vîrf de munte sau de deal. — Comp. sb. čuka. Vezi definitia »

ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură. Vezi definitia »

gúdă (-dă), s. f. – (Trans. de Vest) Cățea. – 2. Prostituată. Pare a fi der. expresivă de la o interj. *gudu (-gudu), paralelă lui cuțu-cuțu, și despre care nu știm dacă s-a folosit pentru a chema sau a mîngîia cîinii, sau dacă mai sugerează această ideea. – Der. guduluș, s. m. (nume de cîine); gudrea, s. f. (nume de cățea); gudră, s. f. (Mold., șmecheră); cutră, s. f. (codoașă), cuvînt care în DAR este considerat că provine din bg. kutra „sărac”, care nu are nuanță depreciativă, iar Scriban din ngr. χύτρα „hîrcă”, dificil din punct de vedere fonetic; gudărie, s. f. (înv., măgulire); gudura (var. guduri), vb. refl. (despre cîini, a se arăta mulțumit; a adula, a măguli, a linguși), mr. gudurire, megl. (găudire), cu suf. expresiv. -ura, cf. flutura (după Șeineanu, Chien, 268, de la *cudura, der. de la coadă; Gaster, Revista critică, I, 31, propunea mag. gedély; după Meyer 133 și DAR, din alb. gudulis „gîdil”, după Șeineanu, Semasiol., 100, din lat. *catulῑre și identic cu gîdila; după Philippide, Principii, 44; Pascu, I, 192; Philippide, II, 663, din lat. *gaudulāre în loc de gaudēre; după Körting 2382, din lat. *conadulāre; după Scriban din lat. *codulāre, de la cauda; după Giuglea, Dacor., II, 886; din got. god- „purcea”, cu suf. germ. -ulo); gudurător, adj. (adulator); gudurătură, s. f. (adulare, lingușire). Vezi definitia »

ANILÍNĂ s. f. Lichid incolor toxic care servește ca materie primă de bază în industria chimică organică. – Fr. aniline. Vezi definitia »

FORFECĂTÚRĂ, forfecături, s. f. Forfecare; fig. muștruluială, bătaie. – Forfeca + suf. -ătură. Vezi definitia »