Definita cuvantului flacără
flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415]
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu flacără
AUTOPÓMPĂ, autopompe, s. f. Pompă (de incendiu) montată pe un autocamion și acționată de motorul acestuia. [Pr.:a-u-] – Din fr. autopompe. Vezi definitia »
PARAZĂPÁDĂ s. f. construcție, dispozitiv sau plantație pentru a feri o cale ferată, o șosea de înzăpezire. (după fr. pare-neige) Vezi definitia »
pucíngă, s.f. (reg.) unealtă de cizmărie cu care se netezește, se poleiește sau se lustruiește pielea. Vezi definitia »
ERITRÍNĂ s.f. Antibiotic izolat din eritrocitele mamiferelor, cu efect în special asupra bacteriilor difterice. [< fr. érythrine]. Vezi definitia »
CUMARÍNĂ s. f. substanță odorantă extrasă din sămânța unui arbore exotic, sau sintetizată, pentru esențe, parfumuri și aromatizarea tutunurilor. (< fr. coumarine) Vezi definitia »