troián (-iéne), s. n. – 1. Dig de protecție săpat într-o perioadă nedeterminată de-a lungul unei linii aproximativ paralele cu lunca Dunării, atribuit greșit împăratului Traian. – 2. Cantitate mare de zăpăadă, nămete, noian. – 3. Grămadă, morman, teanc. – 4. (Olt.) Potecă într-o fîneață. – 5. (Olt.) Urma saniei pe zăpadă. Sl. trojanŭ (Cihac, II, 423; Șeineanu, Semasiol., 179; Tiktin), cf. sb. trojan. Der. directă din lat. Trāĭānus (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 218) nu este posibilă fonetic. Apare în doc. din sec. XV. Amintirea lui Traian nu s-a păstrat în obiceiurile populare rom.; și că numele său s-ar fi perpetuat în sl. în legătură cu această construcție defensivă, nu este semnificativ, căci este vorba de o tradiție fără temei și cu siguranță tîrzie. – Der. tro(i)eni, vb. (a se îngrămdi zăpada; a fi drumurile blocate de zăpadă). Vezi definitia »

SUBURBÁN, -Ă adj. care se află în suburbie; de (la) suburbie. ♦ comună ~ă = comună în apropierea unui oraș, de care depinde administrativ. ◊ (fig.; despre limbaj, comportare) necivilizat. (< fr. suburbain, lat. suburbanus) Vezi definitia »

căptălán², căptăláne, s.n. (pop.) 1. acoperământ de scoarță de brad pentru stupii cu albine; căptar, foltău. 2. căpătâiul sau scaunul urzitoarei. Vezi definitia »

colțán¹, colțáni, s.m. (reg.) 1. om sau animal cu colți mari. 2. gândac de locuință. 3. plantă ierboasă de apă, cu fructul în colțuri; colțar, castan-de-baltă, stea-de-baltă. Vezi definitia »

ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s. m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau considerați o sectă a iudaismului a cărei doctrină, asociată cu o viață ascetică în comun, precede întrucâtva creștinismul; scrierile esenienilor, descoperite în peșterile de la Qumran (lângă Marea Moartă) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitățile eseniene se caracterizau prin: renunțarea la proprietatea privată si la comerțul particular; respectarea strictă a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spălarea frecventă în apă rece și purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toți membrii comunității; efectuarea în comun a lucrărilor necesare; condamnarea războaielor, sclaviei si a inegalităților sociale; interdicția de a blestema și de a jura (în afara jurământului pentru admiterea în sectă) și de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptați de către sectă. Esenienii îsi duceau viața prin excelență colectivă pe litoralul nord-vestic al Mării Moarte. În cadrul comunității a apărut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învățătorul dreptății sau Învățătorul credinței (traducerea ebraicului more kașședeq e incertă), având anumite coincidențe biografice cu Isus Christos. După Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învățător pentru încheierea unui nou legământ; la „sfârșitul zilelor” acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente găsite în 11 peșteri de depozitare compun parțial 600 de cărți) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise ș.a.), scrieri ale comunității (statutul esenienilor, Cele două coloane despre educația tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântărilor, opera apocaliptică Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc ș.a.). Războiul fiilor luminii e cel mai interesant ca operă mitografică; scrierea are caracter dualist: războiul între „fiii luminii” (identificați euhemerist de unii comentatori cu membrii comunității eseniene) și „fiii întunericului” este predestinat, inevitabil, și se va desfăsura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri și pe Satana; deși finalul – victoria luminii – se știe, sunt necesare pregătiri militare și morale îndelungate; războiul va dura 40 de ani (cât și traversarea deșertului spre Țara Făgăduinței); fiii luminii vor birui de 3 ori și tot de 3 ori ceilalți, decisivă fiind bătălia a șaptea (atunci „în mâinile săracilor vei da tu pe vrăjmașii țărilor toate, în mâinile celor încovoiați în pulbere, ca să umilească cele mai puternice popoare și să răsplătească pe nelegiuiți [...] săvârșind dreapta judecată a adevărului tău asupra tuturor fiilor omului” – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturală – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichități iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca și unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); alții (H. Del-Medico) socoteau că e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare după Dicționarul de mitologie generală de Victor Kernbach, editura Albatros, București 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. țenum, „cei modești” sau hașșaim, „cei tăcuți”; aram. hasēn) [etim. și TLF] Vezi definitia »