coroágă (coroáge), s. f. – Obiect deformat și încrețit, curbare. Bg. koruba „concavitate” (Pușcariu, Dacor., II, 597; DAR); mai puțin probabilă este der. din mag. kéreg „coajă, scoarță” (Cihac, II, 493). Dicționarele atribuie cuvîntului mai multe sensuri, încercînd să-l aplice fiecăruia din numeroasele obiecte încrețite (coajă de copac, piele uscată, lemn) care pot fi desemnate cu acest nume. Este dublet al lui corobă, s. f. (animal slab și costeliv) și fără nici o îndoială al lui coroabă, s. f. (fruct al porumbei, Prunus spinosa; plantă, Brunella grandiflora; lupoaie; măr pădureț), cu var. corombă, scoroambă (mr. curubiță, istr. corumbe). Acest cuvînt se consideră în general a fi reprezentant al lat. columba (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026; Pascu, I, 72; Cortés 125), cf. celălalt nume popular al său, porumbea (după DAR din gr. ϰόρυμβος și al var. sale fără nazalizare ϰορυφή; după Bogrea, Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον). Aceste explicații nu sînt suficiente și pare mai sigur să se plece de la coroagă (pentru alternanța b-g, cf. barză și colibă), și de la sl. (rus. korobiti), „a contracta”, datorită fie aspectului fructului copt, fie gustului acru ce face să se contracteze cerul gurii. De la coroabă derivă corobeață, s. f. (porumbă; măr pădureț; fruct în general); corobete, s. f. (larvă; coropișniță), simplă confuzie cu carabete și, la cel de al doilea sens cu coropișniță; scorumnic, s. m. (varietate de porumb). Der. de la coroagă; corobană (var. corobaie), s. f. (concavitate a trunchiurilor copacilor, scobitură; vale, rîpă); corobăios, adj. (găunos); coroblete, s. m. (poreclă dată țăranilor de la cîmpie, țărănoi, necioplit), pentru al cărui semantism cf. cojan; corlopeț, s. m. (poreclă dată de locuitorii din Bucovina celor din Vechiul Regat al României); corogi (var. scorogi, (s)coroji), vb. (a înclina, a suci, a strîmba, a îndoi), cf. bg. korubja se, rus. korobiti; scorombar, s. m. (porumbă); scorogoi, s. m. (plantă, Phlomis pungens). Cf. coropcă. Vezi definitia »

TÂRGUJIÁNCĂ, târgujiénce, s.f. Femeie născută și crescută în municipiul Târgu-Jiu (din județul Gorj). ♦ Locuitoare din municipiul Târgu-Jiu. (târgujian + suf. -că) Vezi definitia »

PÚLĂ, púle, s. f. (Vulgar) Penis. (meglenorom., macedorom. pulă; < lat. pulla, fem. de la pullus (= pui); pentru semantism, cf. jargonul madrilen polla (= puică și penis), it. uccello (= pasăre și penis), bg. patka (= rață și penis), rus. potka (= pasăre și penis), rus. petuch (= cocoș și penis) etc.; derivarea din lat. pūbes, prin interm. unei forme *pūbŭla este improbabilă; derivarea din lat. pupula este fantezistă) [și DMLR] Vezi definitia »

cetéră (-re), – 1. (Înv.) Citolă. – 2. (Trans.) Vioară. – Var. ceateră, ce(a)tără. Lat. cithera (Pușcariu 250; Candrea-Dens., 323; REW 1953; DAR); cf. it. cet(e)ra. Este dublet. de la chitară (var. ghitară), s. f., din ngr. ϰιυάρα, sau din it. chitarra (mr. chithară), și de la țițeră, s. f. (Trans., vioară), din mag. citera (Cihac, II, 488). – Der. cetera, vb. (Trans., a cînta la ceteră sau vioară; Mold., a molesta a importuna, a deranja), cf. Philippide, ZRPh., XXXI (1907), p. 303; ceteraș, s. m. (Trans., violonist, muzicant), din mag. citerás; chitarist, var. ghitarist, s. m. (persoană care cîntă la chitară). Vezi definitia »

a se face că plouă expr. a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. Vezi definitia »