PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere. – Var. (reg.) pótiră s. f.] – Din bg., scr. potera. Vezi definitia »

ápă (ápe), s. f. – 1. Lichid incolor care formează unul din învelișurile Pămîntului. – 2. Masă de apă, rîu, pîrîu, lac, mare. – 3. Lichid, umoare, secreție. – 4. Reflexe schimbătoare ale obiectelor care strălucesc. – Mr. apă, megl. apă, apu, istr. ape. Lat. ăqua (Pușcariu 91; Candrea-Dens.; REW 570; DAR); cf. it. acqua (sard. abba, engad. ouua), v. prov. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, port. agoa. Sensul 4, comun celorlalte limbi romanice, este propriu și ngr. νερό; uzul ngr. are și alte corespondențe cu rom., cf. a ști (ca) pe apă, ngr. ξέρω σὰ νερό; sau a nu fi în apele sale, ngr. χάνω τὰ νερό μου. Cf. apos. Der. apar, s. m. (sacagiu), pe care Pușcariu 92 și REW 572a îl derivă direct din lat. aquarius, dar care este mai curînd der. internă, pe baza suf. de agent -ar, cf. REW 570; DAR; Graur, Noms dágent, 90; Rosetti, I, 159; apăraie, s. f. (inundație); apătos, adj. (apos), formație internă în care suf. -os (‹ lat. ōsus, cf. apos) pare să se fi confundat cu terminația -tos de la vîrtos, muntos, sănătos etc. (Pușcariu 95 și DAR propun un prototip lat. *aquatōsus, care nu pare a fi mai clar); apătoșa, vb. (a țîșni apă, a se umple de apă); apșoară, s. f. (rîușor, pîrîu). Vezi definitia »

PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza. Vezi definitia »

poiecioáră, poiecioáre, s.f. (reg.) grajd de vite mic; adăpost mic pentru pentru oi, capre și alte animale mici; cocină mică de porci. Vezi definitia »

TEPÁLĂ s. f. fiecare dintre piesele florale de același fel care intră în compunerea periantului la numeroase monocotiledonate. (< fr. tépale) Vezi definitia »