AȚÍNE, ațín, vb. III. Refl. 1. A sta în calea cuiva, a pândi trecerea cuiva. ◊ Tranz. Calea mândrei aținui, O floricică de-i cerui (TEODORESCU). ♦ (Rar) A se ține după cineva; a urmări. 2. A fi sau a sta gata (pentru a prinde ceva care încearcă să scape); a băga bine de seamă. Grăunțele pocnesc și sar înflorite, albe. Băieții s-ațin să le prindă (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. Aține-te! = fii gata! ține-te bine! [Var.: ațineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere). Vezi definitia »

ATRIBUȚIÚNE s.f. v. atribuție. Vezi definitia »

ABREVIAȚIÚNE s. f. v. abreviație. Vezi definitia »

MAGNITÚDINE s. f. 1. măreție, strălucire a unui astru. 2. grad de intensitate a unui cutremur de pământ. (< fr. magnitude, lat. magnitudo) Vezi definitia »

OPȚIÚNE s.f. 1. Faptul sau posibilitatea de a opta, de a alege între două sau mai multe lucruri; (spec.) drept al cuiva de a-și alege cetățenia; optare. 2. Condiție existentă în unele tranzacții comerciale, potrivit căreia i se acordă cumpărătorului un termen în care el poate definitiva tranzacția sau poate renunța la ea, pe când pentru vânzător obligația rămâne fermă. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. option, lat. optio]. Vezi definitia »