MÍRĂ s.f. 1. Riglă cu diviziuni speciale care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau la măsurarea înălțimilor. ♦ Bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine și luminoase, încrucișându-se în toate sensurile, și care permite o stabilire precisă a clarității imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. Cătare (la armă). 3. (Telev.) Imagine standardizată care servește la verificarea transmisiei; imagine de reglaj. [< fr. mire, cf. it. mira]. Vezi definitia »

SÉPTIMĂ¹ s.f. (Muz.) Interval într-o gamă diatonică, cuprinzând șapte note consecutive; treapta a șaptea de la o treaptă dată. [< lat. septima, cf. fr. septième]. Vezi definitia »

IÁRĂ² conj. v. iar². Vezi definitia »

SALMONELÓZĂ, salmoneloze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli infecțioase ale mamiferelor și păsărilor, provocate de salmonelă. – Din fr. salmonellose. Vezi definitia »

tîngă (-gi), s. f. – Supărare, chin. – Megl. tǫngă. Sl. tąga (Tiktin). Înv. și Mold. – Der. tîng, adj. (mîhnit, necăjit), Mold., rar.; tîngui, vb. (a se lamenta; a plînge, a deplînge), din sl. tągovati (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 411); tînguială, s. f. (jelanie, plîngere); tînguios (var. tînguielnic), adj. (trist, mîhnit, necăjit); tînguitor, adj. (trist). Vezi definitia »