PARTICULÁR, -Ă I. adj. 1. care aparține numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ în ~ = în mod deosebit, în special. ◊ care constituie proprietatea individuală a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecăți) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. II. s. n. categorie filozofică, verigă intermediară între singular și general. III. s. m. persoană care nu deține o funcție oficială; (p. ext.) persoană considerată ca individ în raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular) Vezi definitia »

ciocănar, ciocănari s. m. individ naiv / credul / ușor de înșelat. Vezi definitia »

pesmetár, pesmetári, s.m. (înv.) persoană care făcea pesmeți. Vezi definitia »

PULMONÁR, -Ă adj. Referitor la plămâni; al plămânilor. [< fr. pulmonaire, cf. lat. pulmonaris]. Vezi definitia »

FRÂNÁR, frânari, s. m. Muncitor la căile ferate însărcinat cu manevrarea frânei de mână. – Frână + suf. -ar. Vezi definitia »