CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere. Vezi definitia »

EXPEDIÉRE s.f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pron. -di-e-. / < expedia]. Vezi definitia »

MATURÁRE s.f. Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare; (spec.; bot.) maturație, coacere. [< matura]. Vezi definitia »

secure folosita in trecut ca arma de lupta sau ca unealta a calaului – din tc. satir Vezi definitia »

SMĂLȚUÍRE, smălțuiri, s. f. Acțiunea de a smălțui și rezultatul ei; emailare. – V. smălțui. Vezi definitia »