capistére s. f. – 1. Albie, covată. – 2. Jgheab care duce grîul de la coș la piatra morii. – Mr. căpisteare, megl. căpisteari. Lat. capĭstērium, de la gr. σϰαφηστήριον (Pușcariu 278; REW 1629; Candrea-Dens., 246; DAR); cf. tosc. capistejo, romanicul capischiere, abruz. capistjiera. Țicăloiu, ZRPh., XLI, 590, propune o der. puțin probabilă, de la căpestrele. Vezi definitia »

vre- – Particulă care indică ideea de nedeterminare. Se folosește numai în compuse: vreun, oarecare; vreodată, cîndva; vreo sută, cam o sută; vreo doi, circa doi. Uzul cu art. indef o (vre o sută) s-a extins la cazuri în care în mod normal nu se articulează: vreo doi, vreo cîțiva. – Mr. vir(n)ă, vîrnu „oarecare”, megl. vrin. Lat. vere (unus) (Salvioni, ZRPh., XXII, 479; Tiktin; REW 9224), cf. it. veruno. Der. din lat. vel unus (Capidan 331), este incertă. Vezi definitia »

DESCĂRNÁRE, descărnări, s. f. Acțiunea de a (se) descărna și rezultatul ei. – V. descărna. Vezi definitia »

POSTPÚNERE, postpuneri, s. f. Procedeu sau fenomen gramatical prin care anumite părți de vorbire cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină (uneori făcând corp comun cu acestea); postpoziție. – V. postpune. Vezi definitia »

SEMINARIZÁRE, seminarizări, s. f. Acțiunea de a seminariza și rezultatul ei. – V. seminariza. Vezi definitia »