ALTOͲ, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare, în scopul de a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate pe cineva; a lovi, a plesni. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Magh. oltani. Vezi definitia »

nevăstói s.m. pl. (reg.) nume purtat de tinerii căsătoriți în primele sașe săptămâni după nuntă. Vezi definitia »

BĂIEȚÓI, băiețoi, s. m. (Depr. sau glumeț) Augmentativ al lui băiat. ** Fată cu apucături de băiat. – Băiat + suf. -oi. Vezi definitia »

AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui). Vezi definitia »

mondrói s.m. (reg.) om tăcut, posac, ursuz. Vezi definitia »