PRINCÍPIU s.n. 1. Element fundamental, idee de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem politic etc. 2. Lege fundamentală a unei științe, a unei arte etc. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline. 3. (În antichitate și în evul mediu) Element primordial care era considerat drept origine sau componentă de bază a lumii fizice. ♦ (În concepțiile mistice) Cauză inițială a lumii fizice și morale. ♦ Principiu activ = substanță care constituie esența unui produs vegetal sau animal. 4. Regulă sau normă de acțiune, de legislație etc. ♦ În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. 5. Convingere, punct de vedere. [Pron. -piu, var. (pop.; înv.) princip, prințip s.n. / < lat. principium, cf. it. principio]. Vezi definitia »

OROLÓGIU s. n. ceas de dimensiuni mari pe fațada unei clădiri, pe un perete etc. (< lat. horologium it. orologio) Vezi definitia »

amfibiu,-ie,amfibii,adj.ș.n.I.Adj.1.[Despre fiinte]Care poate trai in apa si pe uscat sau care are o faza de dezvoltare in apa si una pe uscat.2. Fig.Care are o natura sau un aspect dublu.II.S.n.Avion,automobilsau tanc special construite spre a putea fi utilizate atit pe uscat.cit si pe apa.-Din fr.amphibie. Vezi definitia »

BERÍLIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, puțin răspîndit în natură, folosit în aliaje (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici) și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, în 1786. Vezi definitia »

samaníu (samaníe), adj. – Galben-pai. Tc. sămani, de la saman „pai” (Șeineanu, II, 311; Roesler 602; Lokotsch 1812). Vezi definitia »