TABERNÁCUL, tabernacule, s. n. 1. Cort portativ, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle. Vezi definitia »

CARACHIÚL s. m. și n. v. caracul. Vezi definitia »

NOCTAMBÚL, -Ă s. m. f. somnambul. ◊ (fam.) om care își petrece nopțile în chefuri. (< fr. noctambule, lat. noctambulus) Vezi definitia »

Genul de barbat cuceritor Vezi definitia »

a-și frânge gâtul expr. 1. a muri într-un accident. 2. a-și compromite situația prin acțiuni riscante. Vezi definitia »