PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel sau de alt animal (mic). [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică, -icea. Vezi definitia »

DẤRSTĂ, dârste, s. f. Piuă rudimentară acționată de o apă curgătoare, în care se bat dimia, postavul etc. cu ajutorul unor ciocane de lemn. – Cf. bg. drăstja. Vezi definitia »

PEISAGÍSTICĂ s.f. Ramură a picturii privind genul peisajului. [< peisagiu + -istică]. Vezi definitia »

ORHÍTĂ, orhite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea cordonului spermatic și a testiculelor. – Din fr. orchite, germ. Orchitis. Vezi definitia »

PARTÍCULĂ, particule, s. f. 1. Parte foarte mică dintr-o substanță, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) Particulă elementară = particulă constitutivă a materiei (electron, proton etc.) care se prezintă ca o unitate cu însușiri specifice și nu poate fi redusă în unități mai simple. Particulă alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particulă beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atașat la un cuvânt; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru părți de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvânt care însoțește un nume propriu de familie, de demnitate, indicând gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula. Vezi definitia »