EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă și precisă despre situația dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea și controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ și calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza. Vezi definitia »

CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător calificat după o perioadă de ucenicie. – Din tc. kalfa. Vezi definitia »

SELÁNDRĂ, selandre, s. f. Navă de transport din timpul cruciadelor. – Din fr. sélandre. Vezi definitia »

CONCOÍDĂ s. f. curbă plană obținută ducând printr-un punct fix o secantă variabilă care întâlnește o dreaptă sau o curbă într-un punct și ducând pe secantă din acest punct, de o parte și de alta constantă. (< fr. conchoïde) Vezi definitia »

PLAFONIÉRĂ s.f. Lampă electrică fixată pe plafon, care luminează semidirect. [Pron. -ni-e-. / < fr. plafonnier]. Vezi definitia »