ostení (ostenésc, ostenít), vb. – 1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit). Vezi definitia »

CHIȘNÍ, chișnesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A scânci. Vezi definitia »

ARVONÍ vb. IV. v. arvuni. Vezi definitia »

RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). Vezi definitia »

ȘOVÂRNÍ, șovârnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Vezi definitia »