chití (-tésc, -ít), vb. – 1. A împodobi, a înfrumuseța, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orîndui. – 3. A organiza, a plănui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gîndi. Sb. kititi „a înfrumuseța”, sau bg. kyta „buchet” (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate că evoluția semantică este firească în toate fazele ei, este rar ca un cuvînt sl. să fi dezvoltat în rom., de la sine, o gamă atît de întinsă de sensuri. Este de presupus că în evoluția sa ar fi influențat vreun cuvînt ca a căta, sau poate ngr. ϰιττάζω „a vedea, a privi”. – Der. chiteală, s. f. (podoabă; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecată, părere; supoziție, idee). Cf. cuvîntul următor. Vezi definitia »

INTERVERTÍ, intervetesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere. Vezi definitia »

CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I., ciontí vb. IV.] – Din ciunt. Vezi definitia »

ORTI- v. horti-. Vezi definitia »

forcotí pers. 3 sg. forcotéște, vb. IV (reg.) 1. (despre fierul încins aruncat în apă) a fâsâi, a sfârâi. 2. (depre arici) a forcăi. Vezi definitia »