ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură. Vezi definitia »

MÁGMĂ s. f. 1. masă incandescentă fluidă sau vâscoasă din interiorul Pământului, care prin solidificare formează rocile magmatice. 2. (med.) masă gelatinoasă rezultată din necrozarea sau topirea unor țesuturi. (< fr., gr. magma) Vezi definitia »

veácă (véci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s. f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s. f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s. f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”. Vezi definitia »

RABÁNĂ s. f. țesătură dungată, impermeabilă, din rafie și bumbac, din care se fac perdele, pânză de cort etc. (< fr. rabane) Vezi definitia »

MIELOCITÓZĂ s. f. prezență anormală a mielocitelor într-un țesut, sau într-o umoare a organismului. (< fr. myélocytose) Vezi definitia »