LUPTÁȘ, luptași, s. m. (Rar) Luptător. – Luptă + suf. -aș. Vezi definitia »

CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș. Vezi definitia »

ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt, ascuțit la un capăt, care se înfige în pământ și care servește pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcație etc. – Et. nec. Vezi definitia »

TĂBĂRÁȘ, tăbărași, s. m. Ostaș care face parte dintr-o tabără. – Tabără + suf. -aș. Vezi definitia »

ráteș (ráteșe), s. n. – Han, posadă. – Var. ratuș. Germ. Rathaus, prin intermediul pol. ratusz, rut. ratuš (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 310). În Mold. Vezi definitia »