trágă, trắgi, s.f. (reg.) 1. tub de tras vin din butoi; furtun. 2. cociorvă. 3. sanie. 4. cărăruie. 5. targă. 6. coș purtat în spinare. 7. țarc, strungă. Vezi definitia »

înfrânătúră s.f. (înv.) înfrânare. Vezi definitia »

MUSCULÍȚĂ, musculițe, s. f. Diminutiv al lui muscă (1); muscă mică; muscuță. ◊ Musculiță de brânză = muscă mică, neagră, lucioasă, ale cărei larve trăiesc pe alimente, alterându-le (Piophila casei). Musculiță de oțet (sau bețivă) = gen de insectă din ordinul dipterelor, ale cărei larve trăiesc în materii care fermentează sau putrezesc (Drosophila). – Muscă + suf. -uliță. Vezi definitia »

FIRICÍCĂ, firicele, s. f. Plantă erbacee cu peri lânoși, frunze lanceolate și flori strânse mănunchi la vârful tulpinii (Filago germanica). – Fir + suf. -icică. Vezi definitia »

pótcă (-ci), s. f. – 1. Arac, durere subită care, după imaginația populară, este provocată de deochi. – 2. Supărare, necaz, ceartă. – 3. Plantă, Chenopodium murale. – 4. Momîie, pocitanie. – 5. (Trans.) Băț, par. Sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf. pol. potka „pagubă”. – Der. potcaș, s. m. (viclean, greoi; certăreț, arțăgos); poci (var. înv. potci), vb. (a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a sluți), cuvînt pe care Iordan, BF, VII, 372, îl consideră anterior lui potcă; poci (var. împocia), vb. (Trans., a pune pari; Bucov., a lega via pe araci); pocie, s. f. (Olt., arac); pocinci, s. m. (Trans., par); pociumb, s. m. (băț, arac), puțin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu carîmb; pociumpos, adj. (grosolan); pocitanie, s. f. (baubau, stîrpitură); pocitor, s. m. (fantomă, duh rău); pocitoare, s. f. (arătare); pocitură, s. f. (durere bruscă, atac; monstru, arătare; duh rău; Trans., țăruș); poceală, s. f. (atac, paralizie, atribuită duhurilor rele numite Sfinte). Vezi definitia »