încumetá (încumetát, át), vb. refl. – 1. A se întemeia, a se sprijini. – 2. A îndrăzni, a cuteza. – Var. încumete, (în)cumeți. Lat. committĕre (Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea-Dens., 434; DAR); cf. sp. acometer. Este dublet al lui comite, vb., din fr. commettre. Part. circulă de asemenea, fiind mai ales înv., în forma încumes. Vezi definitia »

PERSÓNA GRÁTA subst. Persoană agreată de un guvern pe lângă care este acreditată diplomatic. – Loc. lat. Vezi definitia »

REINFECTÁ vb. tr., refl. a (se) infecta din nou (cu același agent patogen). (< fr. réinfecter) Vezi definitia »

SCUAMÁTA s.f. (Ant.; mil.) Cuirasă făcută din mici bucăți metalice îmbinate ca solzii de pește. [Pron. scu-a-. / < lat. squamata]. Vezi definitia »

IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester. Vezi definitia »