VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. Vezi definitia »

istéț (isteáță), adj. – Ager la minte, deștept, iscusit, priceput. Sl. istĭcĭ „inculpat”, cf. bg. istec „reclamant”, rus. istec „creditor” (Tiktin; DAR; Pușcariu, Lr., 358); pentru evoluția semantică, cf. hoț. Der. din sl. istŭ „sigur” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai puțin probabilă. – Der. isteție (var. istețime, înv., istețeală, isteciume), s. f. (iscusință, agerime); isteți, vb. (a deveni isteț). Vezi definitia »

cranț (-țuri), s. n. – Scîndură ordinară, pentru făcut pereți. Germ. Kranz „coroană” (DAR). Vezi definitia »

SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus; (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee. Vezi definitia »

FÂȚ interj. Cuvânt care imită o mișcare (continuă). – Onomatopee. Vezi definitia »