DALCAÚC s. m. v. dălcăuc. Vezi definitia »

BUC², (2) buci, s. m. (Reg.) 1. Pleavă rămasă după vânturarea semințelor de cânepă sau de in, după măcinarea boabelor de porumb etc. 2. (La pl.) Scame rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cânepii. – Cf. alb. byk. Vezi definitia »

HUȘTIULIÚC interj. (Reg.) Cuvânt care imită zgomotul produs prin căderea unui corp greu în apă. – Onomatopee. Vezi definitia »

BUCLÚC, buclucuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Situație neplăcută, încurcată. În care se află cineva; belea, încurcătură, necaz. ♦ Ceartă, discordie. 2. (Reg.; la pl.) Obiecte (neînsemnate, fără mare valoare) pe care le posedă cineva, care formează bagajul lui. [Var.: (reg.) boclúc s. n.] – Din tc. bokluk. Vezi definitia »

coltúc (coltuce), s. n. – 1. Cot. Cu acest sens se folosește numai cu un gest de zeflemea, care constă în arăta cu cotul, indicînd un refuz nepoliticos. – 2. Ornament triunghiular. – 3. Colț de pîine. – 4. Traversă, bîrnă. – Var. cultuc. Tc. koltuk „braț, cot, colț” (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140). Cf. Iordan, BF, I, 110. Vezi definitia »