BIBLIOTÉCĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează fonduri de publicații (cărți, reviste etc.) și manuscrise pentru a fi folosite de cititori. Primele b. iau naștere în antic, în Mesopotamia, unde tăblițe de lut sînt păstrate în temple sau în palatul despoților; celebre sînt b. suveranului asirian Assurbanipal din Ninive, cele de la Alexandria, Pergam și Roma. În ev. med., manuscrisele sînt adăpostite în mănăstiri (Montecassino, St. Gallen), universități (Salamanca, Paris, Upssala), la curțile princiare și regale (Laurentiana-Florența, Vaticana-Roma). În perioada Renașterii și mai ales după apariția tiparului iau naștere primele b. publice (Bodleiana ș.a.). Printre marile b. ale lumii se numără astăzi: Biblioteca Congresului, din Washington, Biblioteca Națională a Marii Britanii, din Londra, Biblioteca Națională, din Paris, Bibioteca „Lenin”, din Moscova, Biblioteca Germană, din Leipzig, Biblioteca Academiei Române, din București ș.a. ♦ (INFORM.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul înlesnirii activității de programe. 2. Cameră, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. ♦ Mobilă, raft pentru păstrarea cărților. 3. Colecție de cărți (tipărite de o anumită editură), prezentînd din punct de vedere grafic și tematic un caracter unitar. Vezi definitia »

PLÁJĂ s. f. 1. țărm jos de mare sau al unui curs de apă, acoperit cu nisip fin, pe care se fac băi de soare. ♦ a face ~ = a face băi de soare. 2. porțiune degajată a punții la prova și la pupa unei nave. 3. (telec.) ~ de modulație = domeniu de modulație. 4. suprafață delimitată (a unui obiect, corp etc.). 5. distanță, interval între două măsuri, dimensiuni, posibilități. (< fr. plage) Vezi definitia »

SALICILÍNĂ s. f. Substanță medicamentoasă extrasă din scoarța de salcie¹ cu însușiri febrifuge și antireumatice. – Cf. germ. Salizin. Vezi definitia »

minciúnă (minciúni), s. f. – 1. Neadevăr. – 2. Gogoașă. – Mr. mințună, mințune, megl. minciună. Lat. *mentitiōnem, redus la *mentiōnem (Cipariu, Principii, 96; Meyer, Alb. St., IV, 126; Pușcariu, 1082; Candrea-Dens., 1136; Pascu, I, 116; REW 5508); cf. lat. *mentionāre › mr. minciunedzu, minciunare, megl. minciun, minciunari. Der. de la a minți, prin intermediul lui *mințiciune redus ca putrezi › putrejune, repezi › repejune, pare mai puțin sigură, pentru că reducerile sînt numai secundare și tîrzii (cf. putreziciune, repeziciune) și nu au eliminat în nici un caz formele întregi (cf. împuți › împuțiciune; dar nu este urmă de *mințiciune). – Cf. minți, desminți. Der. mincinos, adj. (care spune minciuni); minciuna, vb. (Trans., a ticlui, a însăila); minciunea, s. f. (gogoașă); minciunos, adj. (Mold., care minte); minciuni, vb. (Mold., a minți, a înșela). Vezi definitia »

SPECTROGRÁMĂ, spectrograme, s. f. Fotografie sau desen care reproduce un spectru (1). – Din fr. spectrogramme. Vezi definitia »