haráci (haráciuri), s. n. – Tribut; mai cu seamă cel plătit de Principate imperiului turc, din sec. XV pînă in sec. XIX, cu puține întreruperi. – Mr. hărace. Tc. harac (Roesler 606; Șeineanu, II, 206; Ronzevalle 589, cf. ngr. χαράτσι, alb., bg. harac, mag. harács. – Der. haracciu, s. m. (strîngător de biruri), din tc. haracci; hărăcer, s. m. (perceptor), ambele înv. Vezi definitia »

pîrci (-i), s. m. – Țap. – Mr. pîrci, megl. părci. Sb. prč, cr. pèrč, cf. ceh. prk, bg. părč, alb. përč (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 245). – Der. pîrci, vb. refl. (a se împerechea țapul cu capra), din sb. prcati, cr. pèrcati se; pîrcit, s. n. (împerecherea caprelor); pîrcelivă, adj. f. (oaie cu bot mare); pîrciui, vb. (a tunde oile); pîrciuială (var. pîrciuitură), s. f. (Olt., tunsoare); pîrcioaică, s. f. (țuică inferioară), probabil din cauza mirosului său urît; pîrțag, s. n. (capriciu, toană; supărare), probabil după arțag, cf. ceh. prchnouti „a turba”, pol. pierzchanie „furie” (Cihac, II, 355), it. capriccio ‹ capra, sp. estar como una cabra „a fi ca o capră” (relația cu pîrț, indicată de Scriban, este întîmplătoare). Vezi definitia »

VÂRCOLÁCI s. m. v. vârcolac. Vezi definitia »

năsâlnicí, năsâlnicésc, vb. IV (înv.) 1. a face să fie mai aspru, mai neîndurător, mai greu de suportat. 2. (despre cai) a-și manifesta năravul. Vezi definitia »

OFTICÍ vb. IV. v. oftica. Vezi definitia »