COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [Var.: combinațiúne s. f.] – Din lat. combinatio, -onis. Vezi definitia »

INANÍȚIE s. f. slăbiciune fizică provocată de o nutriție insuficientă. (< fr. inanition, lat. inanitio) Vezi definitia »

CACOSEMÍE, cacosemii, s. f. (Lingv.) Efect semantic dezagreabil al unei secvențe (sonore sau grafice) asociate prin similaritate unor cuvinte din așa-numitul registru vulgar. Ex.: A zis că cantina...; În timpul acesta... etc. Cf. cacofonie – [Ovidiu Drăghici, Cacosemie. Concept și termen, în „Analele Universității din Craiova, Seria Științe filologice. Lingvistică”, XXV, Nr. 1-2/2003, p. 57-61.]) Vezi definitia »

OROGRAFÍE s.f. Parte a geografiei fizice care studiază formele de relief ale uscatului; hipsografie. [Gen. -iei. / < fr. orographie, cf. gr. oros – munte, graphein – a descrie]. Vezi definitia »

GEOCARPÍE s. f. fenomen la unele plante, care, după fecundație, își înfundă floarea în pământ, unde se dezvoltă fructele. (< fr. géocarpie) Vezi definitia »