Definita cuvantului arendă
aréndă (-de), s. f. – Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arîndă, (Olt.) arindă, (Mold., Trans.) orîndă. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, și pe mai multe căi în același timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazează pe rusă; Gáldi, Dict., 83, care pleacă de la mag. Densusianu, Hlr., 148 și Pușcariu 121 considerau că arîndă derivă direct din lat. *arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteză puțin probabilă; -î- pare mai curînd, ca în orîndă, prin analogie cu cel din rînd și (o)rîndui. Var. moldovenească orîndă, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns să însemne „cîrciumă”, deoarece în trecut cîrciumile și hanurile din localități erau date în arendă de către marii proprietari și producători. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arendă); arendaș, s. m. (persoană care ia în arendă, fermier); arendășesc, adj. (propriu unui arendaș); arendăși, vb. (a arenda); arendășie, s. f. (arendare; ocupație de arendaș); arendășiță, s. f. (nevastă de arendaș); arendășoaică, s. f. (nevastă de arendaș); arendator, s. m. (arendaș); orîndar, s. m. (cîrciumar); orîndărie, s. f. (arendare).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu arendă
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. Vezi definitia »
abstinénță s. f. abținere de la anumite băuturi, alimente etc; abstențiune. (< fr. abstinence, lat. abstinentia) Vezi definitia »
POȘÉTĂ s.f. 1. Geantă mică de piele etc. în care femeile își țin diferitele obiecte mărunte de toaletă etc. 2. Plic confecționat din material transparent, în care se montează mărcile poștale neobliterate în albume. [< fr. pochette]. Vezi definitia »
pârpăleálă, pârpăléli, s.f. (pop.) 1. frigere a unei bucăți de carne; carne friptă pe jeratic. 2. încălzire la foc sau la soare. 3. (fig.) zvârcolire, zbatere. 4. (fig.) frământare, chinuire, zbucium. 5. răsucire în așternut, întoarcere pe o parte și pe alta, neliniște. Vezi definitia »
ȚIGÁRĂ, țigări, s. f. Sul mic făcut dintr-o hârtie foarte fină umplută cu tutun tăiat mărunt, care se aprinde la un capăt, iar din celălalt capăt (vârât între buze) se trage fumul în piept; țigaretă (1). ◊ Țigară de foi = țigară făcută din foi de tutun înfășurate una peste alta; trabuc. – Din germ. Zigarre. Vezi definitia »