CONTRADÍCȚIE, contradicții, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legatură, coexistență și luptă a laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... 2. Raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere. ◊ Spirit de contradicție = tendință a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalți. – Din fr. contradiction, lat. contradictio. Vezi definitia »

VESTIMENTÁȚIE s. f. Îmbrăcăminte. – Vestmânt + suf. -ație (după it. vestimenta). Vezi definitia »

HIDROCORÍE s. f. Mod de răspândire a semințelor prin intermediul apei, caracteristic plantelor hidrocore. – Din fr. hydrochorie. Vezi definitia »

CINOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii veterinare care se ocupă de câini. [Gen. -iei. / cf. it. cinologia]. Vezi definitia »

CELIOENTEROSTOMÍE s. f. deschidere chirurgicală a intestinului prin incizia peretelui abdominal. (< fr. coelio-entérostomie) Vezi definitia »