SUPRASTRUCTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea elementelor unei construcții care alcătuiesc partea utilă a acesteia. ♦ Construcție metalică sau de lemn situată deasupra corpului principal al unei nave, folosită pentru amplasarea încăperilor speciale. 2. Totalitatea reprezentărilor și concepțiilor ideologice dintr-o anumită formațiune social-economică și a instituțiilor corespunzătoare acestora, determinate de baza economică, pe care o reflectă. [< supra + structură, după fr. superstructure]. Vezi definitia »

țélină (-ni), s. f. – Pîrloagă, ogor necultivat. – Var. țălină. Sl. celi(z)na (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Conev 41), cf. bg., slov. celina, sb. cjelina. – Der. țelinos, adj. (deșert, sălbatic). Vezi definitia »

PILEFLEBÍTĂ s. f. inflamație a venei porte. (< fr. pylé-phlébite) Vezi definitia »

CREMÓNĂ s.f. Dispozitiv metalic fixat la o fereastră sau la o ușă și care servește la închiderea acestora. [< fr. crémone]. Vezi definitia »

scorúmă, scorúme, s.f. (înv.) fructul scorumului (v.), al scorușului, comestibil; scorușă. Vezi definitia »