PREPÓZIT s.m. (Ist.) 1. Reprezentant al puterii superioare, așezat temporar în fruntea unei colectivități sau a unui oficiu special din Imperiul roman. ♦ Mare maestru al palatului în Imperiul bizantin. 2. Ecleziast care conduce o prepozitură. 3. Șef, superior, conducător. [Cf. fr. préposite, it. preposito, lat. praepositus]. Vezi definitia »

RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci. Vezi definitia »

CAUSTOBIOLÍT, caustobiolite, s. n. Rocă sedimentară organogenă, solidă, lichidă sau gazoasă, utilizată drept combustibil, în industria chimică etc. [Pr.: ca-us-to-bio-] – Din germ. Kaustobiolithe. Vezi definitia »

ȘOSELUÍT, -Ă, șoseluiți, -te, adj. (Despre drumuri) Amenajat prin pietruire; pavat; șoselat. – V. șoselui. Vezi definitia »

BUBUÍT s. n. Faptul de a bubui; zgomot înfundat și puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitură. – V. bubui. Vezi definitia »