ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I.1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II.1. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science). Vezi definitia »

PÁNGLICĂ, panglici, s. f. 1. Fâșie îngustă de bumbac, de mătase, de catifea etc., folosită mai ales ca podoabă (la îmbrăcămintea feminină). ♦ Fâșie îngustă de bumbac sau de mătase îmbibată cu tuș, folosită la mașina de scris. 2. Bandă de pânză, de mușama sau de metal divizată în centimetri, care servește la măsurarea distanțelor. 3. Obiect flexibil de metal sau de alt material, având grosime și lățime mică în raport cu lungimea; bandă. 4. (Zool.; pop.) Tenie. [Var.: (reg.) pándlică, pámblică s. f.] – Din magh. pántlika. Vezi definitia »

ciupélniță, ciupélnițe, s.f. (reg.) gaură, adâncătură, bortă. Vezi definitia »

épocă (époci), s. f. – Perioadă, eră. – Var. (înv.) epohă, epohi. Ngr. ἐποχή (sec. XVII, cf. Gáldi 183) și modern din fr. époque. – Der. epocal, adj. (memorabil). Vezi definitia »

FARMACOPSIHÓZĂ s. f. psihoză produsă de diferite substanțe toxice (droguri). (< engl. pharmacopsychosis) Vezi definitia »