COMANDATÚRĂ s.f. Comandament (al trupelor germane de ocupație). [Pl. -ri. / < germ. Kommandatur]. Vezi definitia »

FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță. Vezi definitia »

hárță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag. – Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv. Vezi definitia »

ANASTRÓFĂ, anastrofe, s. f. Schimbare a ordinii obișnuite a cuvintelor într-o propoziție, cu scopul de a atrage atenția asupra unui amănunt. – Din fr. anastrophe, germ. Anastrophe. Vezi definitia »

TETRAONÍDĂ, tetraonide, s. f. (La pl.) Familie de păsări galinacee reprezentată prin ieruncă; (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. tétraonidés. Vezi definitia »